Tocmai pentru a exclude acuzatia de partizanat, autorul a ales-o, dintre variantele de a scrie istorie, pe cea mai seaca si mai obiectiva: cronologia. Expunand doar ani, fapte si nume, niciun rauvoitor nu poate sa contrazica in limita bunului-simt textul lui Ulie. Care text pune pe ganduri: dinaintea ochilor defileaza mai toate marile nume ale istoriei moderne, ale culturii, ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, Tara Romaneasca si, in parte, din Ardeal. Sunt corifeii regenerarii nationale, cei care au conceptualizat „patria“, „natiunea“ si „statul national“, cei care au obtinut diplomatic recunoasterea „independentii“, cei care, dorind sa cimenteze independenta, au proclamat „regatul“ si au conceput „Coroana Romaniei“, republica fiind, cum bine se stie, un cadou rusesc ce urmarea disparitia statului national roman si transformarea Romaniei intr-o gubernie. Studiul, prin Cuvantul inainte semnat de V. Daskevici, releva un paradox: venerabila institutie care a declansat ideile nationaliste a fost si e defaimata tocmai de nationalisti. Intrebarea este: defaimatorii sunt chiar nationalisti? Sau sunt ignoranti? Se pot spune multe despre I.C. Bratianu, C.A. Rosetti, I. Heliade Radulescu, Titu Maiorescu, Mihail Kogalniceanu, dar a sustine ca au tradat natiunea pe care tocmai ei au numit-o romana, au unit-o, i-au redat independenta si i-au conferit prin regalitate un loc demn in Europa mi se pare fara acoperire.
Francmasoneria
Paza nr. 4, aprilie 1935